Rasa de vaci de carne Aberdeen Angus
Origine si formare
Rasa de vaci Aberdeen Angus este o rasa de carne care s-a format in Scotia in regiunile Aberdeenshire si Angus.
Aceasta rasa de vaci se trage din populatile de vaci locale din nord-estul Scotiei, iar imbunatatirea acesteia a inceput de la jumatatea secolului al XVIII – lea.
La formare au participat vaci care aveau ca si caracteristica genetica lipsa coarnelor si cu o gama larga de culori ale robei. Principalele rase care au participat la formare sunt Galloway, Shorthorn, Ayrshire, Guernesey.
Fondatorul oficial al rasei este crescatorul Hugh Watson. La inceputul anilor 1800, la varsta de 19 ani cand a primit de la tatal lui cele mai bune exemplare de Aberdeend Angus, acesta a inceput selectia riguroasa a acestei rase, urmarind imbunatatirea calitatii carcasei si a performantelor.
Culoarea neagra a robei specifica rasei se datoreaza tot fondatorului ei, care a folosit la imperecheri un taur de culoare neagra care prezenta foarte bine caracterele rasei.
Acel taur numit de proprietarul lui Old Jock a fost inregistrat in herdbook-ul rasei la varsta de 11 ani in anul 1952.
Stramosul pe linie materna care se poate gasi in toate pedigreeurile este vaca Old Granny care a trait 35 de ani si a dat nastere la 29 de vitei in aceasta perioada.
In S.U.A. Aberdeen Angus a ajuns prima data in anul 1873, fiind importata direct din Scotia. Americanii au fost impresionati de aceste vaci negre si fara coarne.
Un crescator american de bovine a obtinut vitei negri fara coarne, foarte rezistenti la conditiile de iarna prin incurcisarea taurilor Angus cu vaci Longhorn.
Rasa este indragita si raspandita in multe tari din lume precum si in Romania.
Caractere de exterior
Aceste bovine sunt caracterizate printr-o talie mijlocie cu valori de 127 – 135 cm la vaci si 136 – 144 cm la tauri; o greutatea este de 800 – 1000 kg la tauri si 550 – 700 kg la vaci.
Se poate observa foarte bine masivitatea pronuntata a corpului cu musculatura foarte dezvoltata si constitutia robusta.
Capul este de dimensiuni reduse, caracterizat prin lipsa naturala a cornelor, crestet proeminent, ochi mari si expresivi, urechi late. Gatul este scurt, gros si bine imbracat in masa musculara care se continua cu un trunchi cilindric, lung, larg si adanc, iar linia superioara este dreapta. Pieptul este larg si proeminent, toracele adanc, crupa patrata si fesa convexa, mult coborata.
Membrele sunt scurte cu osatura fina si aplomburi largi.
Ugerul la vaci este slab dezvoltat, prins anterior, caracteristic raselor de carne, destinat in totalitate pentru alaptarea viteilor.
Culoarea robei este neagra, iar oglinda botului si ongloanele sunt pigmentate. In S.U.A. se disting si exemplare de culoare rosie care se intalnesc sub numele de Red Angus.
Temperament
Aberdeen Angus este o rasa cu un temperament vioi, fiind animale docile cu un instinct matern foarte dezvoltat.
Reproductie si performante
Varsta primei monte fertile este de 14 – 15 luni si la o greutate minima de 350 kg, iar varsta la prima fatare este de 24 – 27 luni. La nastere viteii au o greutate de 30-35 kg. Fatarile se desfasoara fara probleme cu un procent de 98,6 % fatari usoare.
Viteii se intarca la varsta de 8 – 10 luni, iar intreaga cantitate de lapte de la vaca mama este destinata pentru hranirea acestora.
Tineretul taurin supus ingrasarii realizeaza sporuri medii zilnice de 1000-1300 g, ajungand la varsta de 15-16 luni la greutatea de 450-500 kg.
Alte caracteristici ale rasei
Profitabilitate ridicata, randament ridicat la sacrificare de peste 60%, iar la tineretul foarte bine ingrasat intre 67 – 72%, cu raportul de carne – oase mai mare de 5:1, longevitate, usor de ingrijit si foarte adaptabila la diferite conditii de mediu.
De asemenea rasa se preteaza bine la pasunat, realizandu-se astfel o productie de carne de bovina de cea mai buna calitate pe cale naturala, cu un minim de nutreturi concentrate. Viteii rezultati din incrucisari cu rasa Aberdeen-Angus cresc repede si eficient, obtinandu-se carcase de marime medie, cu greutatea in jur de 280-320 kg.
Carnea bovinelor Aberdeen Angus impresioneaza prin gustul ei fin si consistent. Carnea frageda si marmorata este foarte cautata in gastronomia de varf si in sectorul premium.
Articole similare:
1) Vaci Baltata Romaneasca: http://agricultura-romania.ro/rasa-de-vaci-baltata-romaneasca/
2) Vaci Holstein: http://agricultura-romania.ro/rasa-de-vaci-holstein/
Vezi postul complet la agricultura-romania.ro














